Nimic despre fericire

Fericirea nu se masoara in grame sau alte unitati de masura si nici macar cu iluzia ei nu se intampla asta, fiindca mi-e greu sa cred ca a simitit cineva vreodata un gram de fericire.
Oare suntem atat de inconstienti si curajosi incat sa credem ca am cunoscut vreodata adevarata fericire? Nu o sa putem sa ne raspundem la aceasta intrebare, pana nu vom stii ce e pana la urma fericirea asta. Aparent, fericirea este compusa din mici franturi de implinire, pe care de cele mai multe ori le smulgem de la viata cu disperare si pe care incercam sa le lipim pentru a vedea nascandu-se un zambet.
Si in esenta, cat de amar poate fi zambetul, pentru ca de fiecare daca apare ca o cicatrice estetica a tristetilor pe care le purtam adesea in suflet, care sangereaza in tacere. Daca fericire inseamna un zambet care e un strigat al suferintei pe care nu-l putem infrana, si de cele mai multe ori nu lacrimile sunt manifestarea durerii, ci zambetul care o sfideaza inainte de a fi zdrobit, atunci cu siguranta asta nu e fericire.
Ca sa simti fericirea trebuie sa fi mai mult decat atat. Nu e suficient sa fi curajos sau naiv. As vrea ca toata lumea sa inteleaga ca nu exista fericire deplina. Niciodata un om nu poate fi complet fericit,pentru ca asa suntem noi construiti si pentru ca viata asta vrea sa ne ofere. Dar pentru ca nu putem atinge acea cota de fericire, nu inseamna ca nu trebuie sa luptam pentru ceva mai bun. Nu inseamna ca nu trebuie sa ne bucuram de cat mai multe momente sau ca nu trebuie sa oferim cat mai multe motive de bucurie celor dragi. Trebuie doar sa realizam ca o frantura de fericire reprezinta mai mult decat un nimic de fericire. Probleama noastra, a tuturor oamenilor, este ca ne dorim de la viata fericire "deplina" si din acest motiv ajungem sa fim mereu dezamagiti.
O sa ajungem sa fim multumiti de viata noastra, atunci cand vom stii totul despre ea dar..inca nu stim nimic despre fericire...

..Asul de inima

Fiecare dintre noi a ajuns sa aibe cel putin o data in viata, o persoana de care sa fie atrasa mai mult decat ar fi normal. Ca o furtuna, care iti ia tot..iti ia mintile, amintirile, si de cele mai multe ori te duce jos.
Cei puternici, reusesc in cele din urma, cu greu ce-i drept, sa tina piept furtunii, insa cei slabi, sunt absorbiti cu totul, si naivitatea le da impresia ca iubirea este un dar al vietii.
Nu contest asta, dar de cele mai multe ori, viata inseamna ceva mai mult de atat. In cazul in care suntem singuri, nu e nimic gresit in a te indragosti, si in a te lasa dominat cu totul de furtuna, insa mai sunt si cazuri in care avem deja pe cineva langa noi. Si stim ca acel cineva a fost mereu acolo, ne-a sustinut, ne-a ajutat, ne-a ridicat de jos cand am avut nevoie. Iar atunci suntem nevoiti sa alegem. Sa alegem fluturasi in stomac, furtuna sau sa alegem stabilitate, loialitate.
Majoritatea vor spune sa-ti asculti inima, sa alegi "fluturasii", sa nu dai cu piciorul si sa profiti de o ocazie ca asta.
Eu personal, consider ca este o alegere gresita. Eu cred ca defapt iubirea e altceva. Cred ca majoritatea nu stiu sa faca diferenta intre a fi indragostit si a iubi.
Iubire inseamna stabilitate, loialitate, obisnuita, incredere, respect.
Chiar daca vrem sa ne satisfacem toate dorintele, si sa ne potolim setea de ceva, putem sa ne intoarcem de fiecare data, dispusi sa platim pentru faptele noastre, la cei pe care defapt ii iubim.

"Am cautat alte si alte senzatii, am fugit de acasa pretinzand libertate, am sarutat fara noima, am imbratisat fara rost, dar m-am intors de fiecare data, spasita, la cel pe care-l iubeam"

...am sa te iert, ca nu pot fara tine...

"Intra cu spatele drept la tine, dar ieşea fugarită de cât de tare te-ar fi iubit dacă nu te-ar fi ştiut atât de bine... atât de rău, de fapt. "

...sunt unele momente in viata, cand nu-ti dai seama ce-ti doresti, cine esti, ce vrei de la viata, pe cine vrei langa tine, cum vrei sa fie omul cu care traiesti. Si realizezi ca habar nu ai. Habar n-ai ce rost ai sau unde iti e locu`. Dai timpul inapoi si vezi foarte clar totul. Vezi mai bine ca niciodata greselile pe care le-ai facut sau momentele in care pur si simplu ai ezitat.

Iti dai seama ca nu ti-ai dorit niciodata persoana pe care ai avut-o, si ca ai pastrat-o langa tine, in sufletul tau doar din cauza unor iluzii, pe care le-ai hranit atata timp de buna voie...si primesti dintr-o data o palma, si te trezesti la realitate, si iti dai seama cat de bine ai ajuns sa cunosti un om, intr-un timp atat de scurt. Si realizezi ca nu e ceea ce ai nevoie. Si incerci sa renunti, si atunci cand ai impresia ca esti bine...se intampla ceva...


Navalesc o multitudine de sentimente peste tine...dor, slabiciune, umilinta, ura..impletita cu ceva, tristete, amaraciune, repros, teama, frica, nesiguranta, dorinta, nevoie..
Te simti gol, simti ca ceva lipseste. Cineva ti-a luat ce aveai mai de pret, ti-a luat sufletul cald, ti-a luat puterea de a ierta, ti-a luat capacitatea de a trece mai departe, ti-a luat inocenta, ti-a luat speranta..cineva te-a ucis...a facut-o usor, cu un zambet care i-a tradat chipul e atatea ori...si acum...acum nu mai esti tu...esti mort...si..nu mai simti nimic


"..unul din noi, strangand din dinti, a luat decizia care a eliberat doi oameni, dandu-le sanse amandurora la fericire.."

..the smell of his perfume

Un miros aspru de cafea arsa ma trezi din visare. Inca ametita de somn ma duc spre bucatarie si in timp ce ma deplasam cu greu, imi veneau in minte scurte secvente.
"Hei. ce faci aici? ai de gand sa dai foc la bucatarie?".
"Lapte?"
"Da. Cat mai mult lapte. Detest cafeaua fara lapte" ii spun rezemata de tocul usii.
Se redica, vine spre mine, si ma pune sa miros cafeaua. Mirosul ala ma termina.
"Trebuie sa mai faci putin sport ca sa scapi de burtica". Ii spun zambind stregareste
"Intotdeauna mi-a placut sa servesc cafeaua unei femei frumoase..si dezbracate".
Ii zambesc cu privirea aplecata, parca rusinata, in timp ce imi acopar sanii cu tricoul lui.
"Imi place cum miroase parul tau. Ce sampon folosesti?" Imi sopteste in timp ce il tin la pieptul meu, cumva matern.
Nu ii raspund. Prefer sa ma joc cu mainile in parul lui. Ma ridic si ii zic: "Multumesc pentru cafea..Multumesc pentru tot!"
"Pleci?"
"Da. Trebuie sa ajung la cineva. O prietena. I-am promit ca ajung devreme". Il mint. Nu trebuia sa ajung nicaieri. Vroiam doar sa plec, si sa ramane o amintire placuta. Imi doream sa ramana un om pe care sa nu-l mai vad in viitorul apropiat. M-am imbracat. L-am luat in brate, l-am sarutat pe obraz, si cand eram gata sa ma desprind de tot, i-am simtit parfumul. Parfumul lui..asta era..Imi adusese aminte de un trecut cu care incercam sa ma impac. Era parfumul care mi-a mangaiat simturile in cele mai frumoase momente din viata mea. Era parfumul dupa care am tanjit mult dupa aceea.
Parfumul lui..

...bizar

A simtit ca soarta i-a dat o alta palma. Ca, prin el, destinul simtea nevoia sa-i arate o doza de indulgenta.
Era ziua in care prefera combinatia tipica de fum de tigara, muzica tare, bautura, dans si zgomot de fond. Era momentul in care avea nevoie sa vina cineva la ea si sa-i spuna " hey stranger, la ce te gandesti?" .
Nu stiu, pur si simplu ceva plutea in aer. Fiecare gest sau reactie, erau impregnate, dur si intens, cu incarcatura erotica. Si totusi… era imposibil… pentru ca, la urma urmei, se cunosteau deja de ceva vreme si niciodata nu se pusese problema sa… existe ceva intre ei.

Exista un moment la marginea noptii cand barbatul renunta brusc la a mai fi amantul dezlantuit, pentru a deveni un sfant protector. O priveste si isi aduce aminte de prima senzatie pe care acea femeie i-a creat-o. Dar nu trece mult timp, si apare senzatia de sete in suflet. Apoi o alta ea. Alte buze. Nu e prima femeie cu care isi tradeaza favorita. Si renunta la intrusa. Ce-i drept ca nici ea nu l-a cautat. A iesit in lume sa-l gaseasca, nu sa-l caute. N-a vrut-o aproape. Nici ea pe el. Dar, la urma urmei, nu puteau fi altfel. Barbatul asta caruia ii placeau cioburile, si femeia asta, trista si vesela totodata, altfel, mereu altfel, nu avea nevoie decat de siguranta.

A devenit inconstienta si pasionala, fara nici un fel de urma de luciditate. Ar fi vrut sa aiba puterea sa-i spuna ca era de ajuns un singur cuvant ca sa renunte la orice, la orice doar ca sa ramana cu el. Dar..n-a facut asta..si..ploaia aproape a trecut...

..o privea tacut, de parca, dintr-o data, lumea devenise imobila

P.S.: Aceasta nu este decat o combinatie bizara de idei. Iti multumesc pentru articol

...pentru ca e cald, si liliacul a inflorit ;x

Au fost momente in care nu credeam ca va fi bine, in care nu aveam incredere in mine, in care nu vedeam toate lucrurile bune din viata mea si in care nu apreciam personele din jurul meu.
Acelea au fost momentele in care era frig afara, si in care nu inflorea liliacul...pe atunci credeam ca liliacul nu mai infloreste niciodata...

De ce nu mi-am dat seama ca aia nu era fericire? De ce nu am stiut atunci ca iubirea nu inseamna nesiguranta si frica?
Chiar daca am realizat toate chestiile abia acum, sunt totusi fericita...sunt fericita ca sunt multe persoane care ma iubesc si care vor sa fie alaturi de mine mereu.

Eu, care am fost o viata intreaga atat de melancolica si de nelinistita, ma simt obligata sa va rog sa va urmati visele pana la capat. Pentru ca eu am astazi dovezi ca putem fi fericiti chiar si din motive marunte.

Si trebuia sa-ti spun, prietena mea, ca avem timp sa facem toate lucrurile din lume si o sa-ti spun ca ai avut dreptate, si o sa plangem, dar vor fi lacrimi de fericire..pentru ca acum e cald, si liliacul a inflorit !

...despre femei

Sunt femeile nebune? Da! Azi stateam si ma gandeam, si trebuie sa recunosc ca toti barbatii care spun ca suntem nebune, au dreptate!

Ei bine, zic asta din anumite motive:
1)pentru ca din exterior este neinteleasa nebunia aia pentru shopping. Cand te gandesti logic, ce face o femeie atatea ore la shopping,e greu de explicat. As putea sa incerc sa gasesc 1000000 de motive stupide, dar ar fi mult mai simplu sa recunosc ca exageram!

2)pentru ca suntem absolut dependente de "discutii". Gasim in orice imprejurare un prilej bun de a discuta despre diverse chestii foarte neinteresante pentru toti barbatii.

3)pentru ca suntem obsedate de noi, de barbatii din viata noastra si tot ceea ce ne inconjoara. Vrem sa controlam totul, vrem sa stim tot, chiar daca suntem niste foarte bune actrite si ascundem asta foarte bine.

4)pentru ca avem multiple personalitati de care nu aveam nici macar noi habar. De ex atunci cand primim dragoste din partea unui barbat normal, de care suntem cu adevarat indragostite inca de la inceput, cum relatia devine mai serioasa, incercam sa schimbam ceva la el. ORICE, numai de dragul de a schimba ceva, si de a simti ca am lasat ceva in urma. Si daca barbatul e usor de manipulat si cade in plasa, peste cateva luni vine "nebuna" si ii reproseaza ca nu mai e ca la inceput, ca se intampla ceva cu el

5)pentru ca foarte multe femei care indragostite de un barbat, incerca prin motive bizare sa-l izoleze de restul lumii si mai ales de potentialele pericole feminine din trecut, cu care el a pastrat strict o relatie amicala.

Ar mai fi multe motive, dar pentru moment e suficient.

P.S.: Don't tell any men about this!