..Asul de inima

Fiecare dintre noi a ajuns sa aibe cel putin o data in viata, o persoana de care sa fie atrasa mai mult decat ar fi normal. Ca o furtuna, care iti ia tot..iti ia mintile, amintirile, si de cele mai multe ori te duce jos.
Cei puternici, reusesc in cele din urma, cu greu ce-i drept, sa tina piept furtunii, insa cei slabi, sunt absorbiti cu totul, si naivitatea le da impresia ca iubirea este un dar al vietii.
Nu contest asta, dar de cele mai multe ori, viata inseamna ceva mai mult de atat. In cazul in care suntem singuri, nu e nimic gresit in a te indragosti, si in a te lasa dominat cu totul de furtuna, insa mai sunt si cazuri in care avem deja pe cineva langa noi. Si stim ca acel cineva a fost mereu acolo, ne-a sustinut, ne-a ajutat, ne-a ridicat de jos cand am avut nevoie. Iar atunci suntem nevoiti sa alegem. Sa alegem fluturasi in stomac, furtuna sau sa alegem stabilitate, loialitate.
Majoritatea vor spune sa-ti asculti inima, sa alegi "fluturasii", sa nu dai cu piciorul si sa profiti de o ocazie ca asta.
Eu personal, consider ca este o alegere gresita. Eu cred ca defapt iubirea e altceva. Cred ca majoritatea nu stiu sa faca diferenta intre a fi indragostit si a iubi.
Iubire inseamna stabilitate, loialitate, obisnuita, incredere, respect.
Chiar daca vrem sa ne satisfacem toate dorintele, si sa ne potolim setea de ceva, putem sa ne intoarcem de fiecare data, dispusi sa platim pentru faptele noastre, la cei pe care defapt ii iubim.

"Am cautat alte si alte senzatii, am fugit de acasa pretinzand libertate, am sarutat fara noima, am imbratisat fara rost, dar m-am intors de fiecare data, spasita, la cel pe care-l iubeam"

...am sa te iert, ca nu pot fara tine...

"Intra cu spatele drept la tine, dar ieşea fugarită de cât de tare te-ar fi iubit dacă nu te-ar fi ştiut atât de bine... atât de rău, de fapt. "

...sunt unele momente in viata, cand nu-ti dai seama ce-ti doresti, cine esti, ce vrei de la viata, pe cine vrei langa tine, cum vrei sa fie omul cu care traiesti. Si realizezi ca habar nu ai. Habar n-ai ce rost ai sau unde iti e locu`. Dai timpul inapoi si vezi foarte clar totul. Vezi mai bine ca niciodata greselile pe care le-ai facut sau momentele in care pur si simplu ai ezitat.

Iti dai seama ca nu ti-ai dorit niciodata persoana pe care ai avut-o, si ca ai pastrat-o langa tine, in sufletul tau doar din cauza unor iluzii, pe care le-ai hranit atata timp de buna voie...si primesti dintr-o data o palma, si te trezesti la realitate, si iti dai seama cat de bine ai ajuns sa cunosti un om, intr-un timp atat de scurt. Si realizezi ca nu e ceea ce ai nevoie. Si incerci sa renunti, si atunci cand ai impresia ca esti bine...se intampla ceva...


Navalesc o multitudine de sentimente peste tine...dor, slabiciune, umilinta, ura..impletita cu ceva, tristete, amaraciune, repros, teama, frica, nesiguranta, dorinta, nevoie..
Te simti gol, simti ca ceva lipseste. Cineva ti-a luat ce aveai mai de pret, ti-a luat sufletul cald, ti-a luat puterea de a ierta, ti-a luat capacitatea de a trece mai departe, ti-a luat inocenta, ti-a luat speranta..cineva te-a ucis...a facut-o usor, cu un zambet care i-a tradat chipul e atatea ori...si acum...acum nu mai esti tu...esti mort...si..nu mai simti nimic


"..unul din noi, strangand din dinti, a luat decizia care a eliberat doi oameni, dandu-le sanse amandurora la fericire.."

..the smell of his perfume

Un miros aspru de cafea arsa ma trezi din visare. Inca ametita de somn ma duc spre bucatarie si in timp ce ma deplasam cu greu, imi veneau in minte scurte secvente.
"Hei. ce faci aici? ai de gand sa dai foc la bucatarie?".
"Lapte?"
"Da. Cat mai mult lapte. Detest cafeaua fara lapte" ii spun rezemata de tocul usii.
Se redica, vine spre mine, si ma pune sa miros cafeaua. Mirosul ala ma termina.
"Trebuie sa mai faci putin sport ca sa scapi de burtica". Ii spun zambind stregareste
"Intotdeauna mi-a placut sa servesc cafeaua unei femei frumoase..si dezbracate".
Ii zambesc cu privirea aplecata, parca rusinata, in timp ce imi acopar sanii cu tricoul lui.
"Imi place cum miroase parul tau. Ce sampon folosesti?" Imi sopteste in timp ce il tin la pieptul meu, cumva matern.
Nu ii raspund. Prefer sa ma joc cu mainile in parul lui. Ma ridic si ii zic: "Multumesc pentru cafea..Multumesc pentru tot!"
"Pleci?"
"Da. Trebuie sa ajung la cineva. O prietena. I-am promit ca ajung devreme". Il mint. Nu trebuia sa ajung nicaieri. Vroiam doar sa plec, si sa ramane o amintire placuta. Imi doream sa ramana un om pe care sa nu-l mai vad in viitorul apropiat. M-am imbracat. L-am luat in brate, l-am sarutat pe obraz, si cand eram gata sa ma desprind de tot, i-am simtit parfumul. Parfumul lui..asta era..Imi adusese aminte de un trecut cu care incercam sa ma impac. Era parfumul care mi-a mangaiat simturile in cele mai frumoase momente din viata mea. Era parfumul dupa care am tanjit mult dupa aceea.
Parfumul lui..

...bizar

A simtit ca soarta i-a dat o alta palma. Ca, prin el, destinul simtea nevoia sa-i arate o doza de indulgenta.
Era ziua in care prefera combinatia tipica de fum de tigara, muzica tare, bautura, dans si zgomot de fond. Era momentul in care avea nevoie sa vina cineva la ea si sa-i spuna " hey stranger, la ce te gandesti?" .
Nu stiu, pur si simplu ceva plutea in aer. Fiecare gest sau reactie, erau impregnate, dur si intens, cu incarcatura erotica. Si totusi… era imposibil… pentru ca, la urma urmei, se cunosteau deja de ceva vreme si niciodata nu se pusese problema sa… existe ceva intre ei.

Exista un moment la marginea noptii cand barbatul renunta brusc la a mai fi amantul dezlantuit, pentru a deveni un sfant protector. O priveste si isi aduce aminte de prima senzatie pe care acea femeie i-a creat-o. Dar nu trece mult timp, si apare senzatia de sete in suflet. Apoi o alta ea. Alte buze. Nu e prima femeie cu care isi tradeaza favorita. Si renunta la intrusa. Ce-i drept ca nici ea nu l-a cautat. A iesit in lume sa-l gaseasca, nu sa-l caute. N-a vrut-o aproape. Nici ea pe el. Dar, la urma urmei, nu puteau fi altfel. Barbatul asta caruia ii placeau cioburile, si femeia asta, trista si vesela totodata, altfel, mereu altfel, nu avea nevoie decat de siguranta.

A devenit inconstienta si pasionala, fara nici un fel de urma de luciditate. Ar fi vrut sa aiba puterea sa-i spuna ca era de ajuns un singur cuvant ca sa renunte la orice, la orice doar ca sa ramana cu el. Dar..n-a facut asta..si..ploaia aproape a trecut...

..o privea tacut, de parca, dintr-o data, lumea devenise imobila

P.S.: Aceasta nu este decat o combinatie bizara de idei. Iti multumesc pentru articol

...pentru ca e cald, si liliacul a inflorit ;x

Au fost momente in care nu credeam ca va fi bine, in care nu aveam incredere in mine, in care nu vedeam toate lucrurile bune din viata mea si in care nu apreciam personele din jurul meu.
Acelea au fost momentele in care era frig afara, si in care nu inflorea liliacul...pe atunci credeam ca liliacul nu mai infloreste niciodata...

De ce nu mi-am dat seama ca aia nu era fericire? De ce nu am stiut atunci ca iubirea nu inseamna nesiguranta si frica?
Chiar daca am realizat toate chestiile abia acum, sunt totusi fericita...sunt fericita ca sunt multe persoane care ma iubesc si care vor sa fie alaturi de mine mereu.

Eu, care am fost o viata intreaga atat de melancolica si de nelinistita, ma simt obligata sa va rog sa va urmati visele pana la capat. Pentru ca eu am astazi dovezi ca putem fi fericiti chiar si din motive marunte.

Si trebuia sa-ti spun, prietena mea, ca avem timp sa facem toate lucrurile din lume si o sa-ti spun ca ai avut dreptate, si o sa plangem, dar vor fi lacrimi de fericire..pentru ca acum e cald, si liliacul a inflorit !

...despre femei

Sunt femeile nebune? Da! Azi stateam si ma gandeam, si trebuie sa recunosc ca toti barbatii care spun ca suntem nebune, au dreptate!

Ei bine, zic asta din anumite motive:
1)pentru ca din exterior este neinteleasa nebunia aia pentru shopping. Cand te gandesti logic, ce face o femeie atatea ore la shopping,e greu de explicat. As putea sa incerc sa gasesc 1000000 de motive stupide, dar ar fi mult mai simplu sa recunosc ca exageram!

2)pentru ca suntem absolut dependente de "discutii". Gasim in orice imprejurare un prilej bun de a discuta despre diverse chestii foarte neinteresante pentru toti barbatii.

3)pentru ca suntem obsedate de noi, de barbatii din viata noastra si tot ceea ce ne inconjoara. Vrem sa controlam totul, vrem sa stim tot, chiar daca suntem niste foarte bune actrite si ascundem asta foarte bine.

4)pentru ca avem multiple personalitati de care nu aveam nici macar noi habar. De ex atunci cand primim dragoste din partea unui barbat normal, de care suntem cu adevarat indragostite inca de la inceput, cum relatia devine mai serioasa, incercam sa schimbam ceva la el. ORICE, numai de dragul de a schimba ceva, si de a simti ca am lasat ceva in urma. Si daca barbatul e usor de manipulat si cade in plasa, peste cateva luni vine "nebuna" si ii reproseaza ca nu mai e ca la inceput, ca se intampla ceva cu el

5)pentru ca foarte multe femei care indragostite de un barbat, incerca prin motive bizare sa-l izoleze de restul lumii si mai ales de potentialele pericole feminine din trecut, cu care el a pastrat strict o relatie amicala.

Ar mai fi multe motive, dar pentru moment e suficient.

P.S.: Don't tell any men about this!

...despre oameni speciali

..ajungi la un punct cand te gandesti la oamenii din jurul tau, te gandesti cine sunt ei defapt, ce reprezinta pentru tine, cat insemni tu pentru ei, cate ar face pentru tine si multe altele :)
...si constati cu stupoare ca nu ai mai mult de o persoana "speciala", speciala pentru tine...si atunci realizezi cat de prost ai fost, sau mai bine spus cat de naiv ai fost, si regreti, si ai vrea sa dai timpul inapoi si sa schimbi ceva, dar e prea tarziu...
Realizezi ca ai daruit sufletul tau unor persoane care habar n-au ce sunt niste oameni speciali, dar care nu evita sa afirme ca stiu.

Sunt momente in care vreau sa spun ceva, sau sa multumesc cuiva, sau pur si simplu vreau sa gasesc momentul potrivit sa-mi arat sentimentele, dar niciodata nu am timp pentru asta. Niciodata pana acum nu mi-am facut timp pentru asta, dar ceva m-a facut sa imi dau seama ca a venit clipa sa-i multumesc singurei persoane dragi mie si sa o felicit pentru ca e o persoana cu adevarat speciala. Iti multumesc draga mea pentru ca m-ai invatat sa ascult, si pentru acele clipe cand am simtit ca vine caderea, iar tu m ai sustinut, m-ai ascultat si mi-ai vorbit. Mi-ai fost alaturi ani de zile, si la bine si la rau. ASTA INSEAMNA O PERSOANA SPECIALA, o persoana cu magie in privire, in vorbe si in gesturi.

Si in acelasi timp in care mi-am dat seama ca trebuie sa ii mulumesc ei, am stiut ca trebuie sa scot unele persoane din viata mea. Am realizat ca unii oameni nu pot deveni niciodata speciali, din cauza caracterului, sau a mentalitatii pe care o au. Si atunci toate sperantele mele s-au dus dracu. M-am trezit la realitate si am vazut ca unii oameni din jurul meu s-au schimbat, si nu mai sunt "ai mei". Si mi-au ramas doar niste amintiri...unele frumoase, altele mai putin frumoase, unele care starnesc zambete, si altele care provoaca lacrimi. Imi pare rau ca am vazut o persoana speciala intr-o persoana fara caracter , si imi pare rau ca am daruit sufletul meu fara sa primesc nimic in schimb, nici macar un "multumesc". Va veni clipa in care toti o sa aflati ca ati pierdut ceva cu adevarat sincer, si in care veti regreta tot ce ati spus, sau ati facut, si atunci o sa vedeti care sunt persoanele speciale pe care ar trebu sa le pastrati.

In concluzie, ma simt norocoasa ca am langa mine o persoana speciala, si ma voi simti si mai norocoasa atunci cand veti realiza ce ati avut langa voi, si nu ati apreciat.

Mi-e dor de mare ?!

DA! Mi-e dor de mare! Dor nebun...
Imi amintesc cu zambetul pe buze de toate momentele alea minunate :). Nu pot sa nu ma gandesc la sunetul valurilor care se sparg in stanci, la luna care ne vegheaza mereu, la nisipul care ma zgarie usor.
Cred ca marea imi aminteste de cele mai bune momente din viata mea. Momentele in care stateam cu prietenele mele, in care nu ne puteam opri din ras, in care mancam clatite si dansam pana dimineata.
Din pacate lucrurile s-au schimbat. Marea nu ne primeste prea bine in perioada asta. Pare destul de suparata, sau nervoasa. Cred ca nu ii place sa o deranjam atunci cand se pregateste pentru venirea noastra.

Vreau sa fiu pe o plaja goala , sa alerg ca o nebuna si sa ma arunc in mare, sa astept rasaritul ascultand pe cineva cantand la o chitara, sa adorm ca un copil in bratele "lui" si sa ma trezesc cand soarele abia iese din mare.

Astept cu nerabdare sa scap de nebunia din oras, si sa ma duc la mare. Sa uit de trecerea timpului, stand pe plaja, pe nisip uitandu-ma la luna. Si sa-mi vina ideea de a face baie in mare, sa ma rasfat in apa calduta si dupa ce ies din apa sa tremur timp de o ora.

Acum stiu ca marea ma asteapta...

"-Mi-e dor de mare. Imi palce la mare ca esti curat tot timpul, marea te spala.
- Si esti sarat nu? Te spala si te sareaza.
- Tu ai fost vreodata la mare?
- Nu, dar am visat ca am fost. Ca intr-o zi mi-a intrat nisip in ochi si am plans toata ziua.
- Si cand ai intrat in apa ti-a trecut
- Da. Si am visat o casuta de paie pe plaja in care o sa stau si iarna si vara
- Si mai e cineva in ea?
- Suntem numai noi 2...a..si marea
- Pai si nu intra apa in casuta cand e furtuna?
- Nu, cand e furtuna intram noi in apa si ne plimbam pe valuri "

...micuta blonda

Nu v-am povestit niciodata de ea. Ea..ea e cea mai buna prietena a mea si va fi in continuare indiferent de ce se va intampla. E atat de speciala...

E uneori atat de vesela si optimista, isi face griji pentru viata mea, nu vrea sa sufar, nu stie cum sa ma consoleze mai bine cand am deceptiile mele.

E acolo mereu langa mine, ma sustine, ma cearta atunci cand trebuie, ma iarta atunci cand gresesc, se bucura alaturi de mine si plange de cate ori eu plang.

O iubesc pentru ca este singura care ma poate ridica atunci cand sunt la pamant, pentru ca imi smulge in orice clipa un zambet daca isi doreste asta, pentru sinceritatea ei si pentru increderea pe care mi-a castigat-o in tot acest timp, o incredere pe care nimeni nu o va mai primi niciodata.

Imi amintesc toate momentele prin care am trecut, cand am suferit, cand am plans cu ea, cand am facut tot posibilul sa-i inteleg durerea, si nu stiam ce sa fac ca sa o consolez, desi sunt sigura ca indiferent ce as face nu as putea sa umplu golul acela din inima ei.

Ea m-a invatat ce e prietenia adevarata. M-a invatat cum sa o castig si mai ales cum sa o mentin. Mi-a reprosat de cate ori i-am gresit si a reusit sa ma faca sa plec capul in fata ei. Mi-a aratat ce inseamna increderea. M-a invatat sa renunt la lucrurile importante pentru binele ei.

Ce o face atat de speciala...felul ei de a fi...sclipirea aia din ochi si lacrimile care curg pe obraz, ochii caprui care imi spun tot ce e bine si ce e rau...instinctele ei...sufletul ei...ideile ei...nebuniile ei...tot ce inseamna ea.

Avem atat de multe momente frumoase. 7 ani de prietenie inseamna ceva. pentru mine inseamna totul. Imi aduc aminte momentele in care nu ne puteam opri din ras, sau din plans; momentele in care tipam una la alta; momentele in care ne prosteam; momentele in care faceam lucruri nebunesti; momentele in care ne tineam una pe alta in picioare.

E ciudat cum poate cineva sa te faca sa uiti de toate problemele, sa ghiceasca ce ai pe suflet, sa aiba puterea sa-ti deschida ochii chiar daca stie ca e dureros pentru tine, sa te certe in cel mai placut mod si sa-ti dea un motiv pentru care sa lupti mai departe.

Cineva a spus ca ea e asemenea unei ploi de vara, uneori placuta, cu soare, calda iar alte ori produce dezastre. M-a facut sa-mi amintesc de momentele in care dansam ca doua nebune in ploaie, si cantam, urlam, topaiam ca niste copilasi de 3 ani. Prietena mea e cea mai calda ploaie de vara. Mi-as dori ca toate ploile sa fie asemenea ei.

Imi e tare frica sa nu o pierd...si sper ca timpul sau alte persoane sa nu destrame ceea ce noi am reusit sa contruim.

Te iubesc prietena mea! Iti multumesc pentru simplul fapt existi!

Cea mai frumoasa zi din viata mea!

Stateam si ma gandeam pentru ce sa ma trezesc dimineata? Ne trezim atatea zile, si nu ne punem de mai mult de 3 ori intrebarea asta. Si am inceput sa-mi amintesc de acele dimineti si care abia asteptam dimineata ca sa rad, sa mananc ceva bun (cum numai mama stie sa faca), sa ma joc, sa dansez si mai ales sa vad ce cadouri am mai primit. Si mereu, mereu o consideram cea mai frumoasa zi din viata mea pentru ca primeam niste cadouri si pentru ca toata lumea ma rasfata. Si acum..? Acum primesc multe cadouri. Zambesc larg, ma bucur ca cineva s-a gandit la mine si ii multumesc. Dar..nu mai zic "asta este cea mai frumoasa zi din viata mea".

Cred ca defapt, cand suntem copii stim sa apreciem mai bine lucrurile si avem ochi si pentru cele mai neinsemnate chestii.

Acum lucrurile s-au schimbat. Cand ma trezesc ma gandesc cu groaza la lucrurile pe care le am de facut in ziua respectiva, sunt mereu grabita, fara chef si fara pic de entuziasm, si incerc sa ma mobilizez, sa ma gandesc la ceva care sa ma faca sa-mi termin ziua cu bine. Mi se intampla de foarte multe ori sa nu inteleg care este lucrul care ma face sa ma mobilizez atat de mult.

In mod real, singurul lucru care ma motiveaza sa ma trezesc dimineata si sa nu raman in pat, este faptul ca vreau sa invat mai multe. Imi place sa primesc provocari din toate partile si imi place sa ma cunosc pe mine si sa-mi cunosc limitele.

Sunt zile in care ma trezesc fericita pentru ca stiu ca voi realiza ceva prin toata munca mea si pentru ca sunt apreciata de unele persoane dragi, dar mai ales pentru a-mi implini anumite dorinte, pentru care tot lupt, si sunt pe calea ce buna. (cred)

Vreau sa ajung in punctul in care fiecare dimineata sa inceapa cu bine, cu un zambet, cu tragere de imina, plina de bucurie si foarte multa multumire. Vreau sa am maturitatea necesara pentru a gasi 5 lucuri pentru care sa multumesc.

Si incepand de maine ma voi juca un joc cu mine. "Cap ou pas cap?" Sa vad daca sunt capabila sa zambesc in fiecare dimineata si sa gasesc 5 motive pentru care sa ma trezesc. Sa aleg sa am o zi minunata, si sa profit de ea.

De acum incolo, ma voi trezi cu un zambet urias pe fata, voi privi pe fereastra, si voi gasi primul motiv pentru care sa ma trezesc. Voi canta, voi face un dush fierbinte, ma voi imbraca, iar pe strada o sa merg cu un zambet deranjat pentru cei posomorati. Voi gasi in toate lucrurile marunte un motiv de fericire. Si voi spune in fiecare zi "Asta este cea mai frumoasa zi din viata mea! "

...despre barbati si alte aiureli

Trebuie sa recunosc ca sunt zile in care as vrea sa fiu barbat!

E atat de usoara viata lor. Universul lor e format din: sex si bautura. E atat de simplu. Uneori mi-as arunca la gunoi diplomatia, si i-as bate pe unii. Si dupa ce i-as bate, mi-as deschide o sticla de bere,iar de suparare, m-as intalni cu prieteni si m-as imbata. Si pe langa prietenii mei, sa-mi fac si alti prieteni, ca doar asa fac toti barbatii la betie.


Daca as fi barbat as iesi si m-as juca basket, sau football, si as injura fara sa am vreo problema. As strica un televizor, ca sa am ce sa repar, ca sa fiu priceput, ca doar vorba aia, asa tre` sa fie un barbat.

Daca as fi barbat, m-as trezi de dimineata, m-as duce la sala si as agata tipe, iar dupa, as face un dush si m-s intalni cu iubita mea. I-as spune ca mi-a fost dor de ea, chiar daca e 100% minciuna. As asculta atent tot ce mi-ar spune, as fi rabdator cu ea, as rasfata-o uneori, as asteptat-o oricat as fi nevoie si as incerca sa inteleg cum e ea contruita. Chiar daca, trebuie sa recunosc ca nu e usor sa fac asta.

Daca as fi barbat mi-as inchide telefonul de cate ori as fi "ocupat" si nu as povesti nimanui despre "Femeile mele". Nu as vorbi nicio femeie de rau in fata prietenilor mei. As avea niste principii foarte clare si nu as sta niciodata nu o femeie pe care n o plac, doar pentru sex.

Daca as fi barbat as intelege ce e in mintea unei femei, i-as intelege sentimentele pentru ca stiu cat doare. M-as bucura de fericirea femeii mele si m-as simti implinit in acel moment. M-as simti cel mai cel chiar daca nu as fi, si as incerca sa amagesc fete doar ca sa vad cum e sa nu iti pese "dupa". M-as bucura de mesele imbelsugate, fara sa ma gandesc ca se pun pe solduri.

As vrea sa fiu barbat pentru ca pe ei nu se pune celulita. Pentru ca sunt mai multe femei decat barbati si am de unde alege. Pentru ca nu trebuie sa imi fac griji dimineata din cauza cearnelor. Pentru ca nu mi se fac avansuri pe care trebuie sa le resping diplomatic.

..dar daca stau mai bine si ma gandesc n-as vrea sa fiu barbat pentru ca ei traiesc mai putin decat femeile, pentru ca intotdeauna in spatele unui barbat puternic sta o femeie puternica si pentru ca nu stiu daca ca "pruncul meu" e al meu.

...cantec prost

Candva o foarte buna prietena mi-a spus "Simteam ca nu il mai vreau pentru ca el a venit prea tarziu, a venit cand invatasem sa traiesc fara el".

Oare e adevarat? Oare a invatat vreodata sa traiasca fara el? ...sau poate se minte singura?
A tras linie, a pus punct, dar a uitat sa inceapa un nou rand. Poate a uitat sa o ia de la capat pentru ca el nu a fost acolo sa-i vada lacrimile, sa i le numere si poate sa i le stearga. A uitat sa-i spuna cineva ca si in cazul in care lacrimile sunt gratuite, nu trebuie sa profite. Si pentru ca el nu a fost acolo sa-i zambeasca, sau macar sa o minta frumos din suflet, a facut ca totul sa se schimbe.

Si da. Aparent invatase sa traiasca si fara el. A inceput sa traga dezamagirea in plamani, ca pe marihuana sau alte senzatii tari. Si s-a sufocat. A inceput sa se drogheze cu iluzii, si dintr-o data l-a vazut. A vazut unde era el, a vazut ca el respira aer curat. Si el nu a fost acolo cand ea era cu adevarat.

Cand s-a regasit, si-a dat seama ca lipseste ceva. Ceva era in neregula. Lipsea el, din nou. Nu a fost nici atunci acolo sa danseze cu ea in ploaie si sa o stranga puternic de mana. Nu a fost acolo nici cand a obosit si nu i-a simtit zvacniturile din cap, intepaturile din inima, veninul din sange, tristetea din priviri. Dar totusi si-a revenit, cu un plans isteric, chiar daca el a fugit.

Dar a fost acolo cand ea a pierdut si ultimul tren cu destinatia spre dorinta, cand s-a transformat, cand a ramas doar cu o privire mica, speriata si goala, uitandu-se cum fuge si ultima sansa. A vazut slabiciune, iubire, dorinta, vina si speranta. A vazut-o singura printre oameni. Si nu a facut nimic:)

Si poate nu a facut nimic, pentru ca si el a trecut prin asta. Poate ca el stie mai bine decat ea ce inseamna dorinta si poate apreciaza mai mult lacrimile. Poate este doar un bun actor. Sunt lucruri pe care nu le voi afla niciodata. Doar de un lucru sunt singura, ca filmul asta va rula la nesfarsit, si sper sa fie ca majoritatea filmelor, cu un final fericit. Si atunci vor dansa impreuna in ploaie, se vor stange de mana, se vor privi in ochi si atunci cand vor plange si vor prinde trenul iubirii.

E greu sa iti gasesti fericirea?

Nu. Nu e deloc greu. Asta in cazul in care sti unde sa o cauti. Eu din pacate nu am invatat la scoala prea bine lectia asta, si sunt zile in care o uit de tot. Foarte rar mi se intampla sa-mi aduc aminte, si cand fac asta, chiar o gasesc si ma straduiesc sa nu o pierd, si cu cat incerc mai mult, cu atat se duce mai repede.

Un lucru esential este sa invatam sa ne bucuram de lucrurile marunte. De lucrurile pe care abia daca le observam...zambetul inocent al unui copil, o ploaie de vara, un curcubeu, prima ninsoare, o floare si mai ales sa avem ochi sa ne vedem prietenii, care sunt mereu, dar chiar mereu acolo cand ai nevoie de ei.

"All I need it`s all I have" - prin asta cred ca se intelege totul. E un exercitiu de gandire pozitiva care iti poate aduce fericirea. Cred ca e destul de logic. Pana la urma ce e fericirea? E starea de bine, e atunci cand de simti impacat cu tine, cand sti sa profiti de toate lucrurile din jurul tau, cand zambesti din suflet.

Continuarea citatului era "..and all I have it`s all I need" insa nu sunt de acord cu restul. Nu cred ca putem trai fara aspiratii, fara orizonturi. Am facut o pauza de scris si m-am gandit cum ar fi viata mea daca nu mi-as muta mereu mai departe orizontul spre care tind. Nu pot. Mi s-a oprit respiratia pentru o clipa si am avut senzatia fizica de sufocare.

De ce toata lumea spune ca fericirea e prea departe de noi?

As vrea sa vina clipa in care sa ma uit in ochii lui, sa-i zambesc si sa-i spun ca s-a inselat!

"Fericirea este ceva ce nu se atinge niciodata, dar in cautarea ei merita sa alergi toata viata"

...iubire, ura si ..nimic

Vezi. Speri. Primesti. Zambesti. Imediat plangi. Visezi. Nu mai esti tu. Devii ceea ce te vrea celalalt. Acum actioneaza timpul. Reuseste sa schimbe multe, mai ales sentimentele. De cele mai multe ori in rau.

Si acum intra in joc, ura. Defapt ea e mereu prezenta, dar e ascunsa sub o masca. E atat de bine ascunsa incat nici nu-ti dai seama ca exista. E momentul in care simti ca ai voie sa-i intorci spatele si sa arunci niste cuvinte. Si nu ai ce sa faci. Nimic nu te mai doare. Ai impresia ca totul e amortit. Nu-ti mai pasa. Vrei sa pari indiferenta. Vrei sa faci rost de acea masca pentru ca trebuie sa pari bine, trebuie sa pari fericita. Uneori o gasesti, dar in cele mai grele momente ea te lasa balta. Si pana la urma, cine are nevoie de el? Avem nevoie de zi, de noapte, de zambet, de suflet, de fericire? Si taci... Si nici nu mai plangi. Ai uitat cum se face asta. Te faci ca ai demnitate si treci cu gratie prin fata invigatorului, fara a te simti vreo secunda invinsa. Si nici macar nu pari afectata. Nici macar nu cazi, nici macar nu-ti ceri dreptul la fericire. El nu te vede..nu te vede cand te prabusesti inauntrul tau. Nu vede ca lumea ta a devenit rece, goala, fara sens.

Si incepi sa urasti. Urasti ce ai iubit tu. Urasti ce a iubit el. Incepi sa vezi lucrurile altfel, poate putin mai clar. Si actionezi calm, lucru ciudat. Tu nu esti calma. Ai devenit ceva ce nici tu nu stiai ca poti. Ai devenit puternica, hotarata, ai aflat ce inseamna ura. Din mila sau iubire, cineva ti-a luat naivitatea. :)

Dorinte...

Un nou an: alte promisiuni, alte dorinte, alte cereri, alte standarde.

Privim inceputul de an ca pe un debut, ca pe un punct de plecare spre alte idealuri, spre implinirea acelor vise de pe vechea noastra lista si de ce nu, momentul in care ne mai promitem inca o data anumite lucruri care ne framanta.

Cati nu zic: "anul asta ma las de fumat" , "de anul asta nu mai beau", "anul asta o sa slabesc" , "de anul asta invat mai mult", "cu siguranta, nu o sa mai pun suflet si anul asta" ? Din pacate, ne multumim cu zisul. E mult mai simplu. Si incercam noi, si tot incercam sa ne respectam promisiunile, si reusim. Da, reusim pentru o saptamana, poate chiar doua, dar in a treia ne gandim ca doar o viata avem, si mai bine sa le facem pe toate de anul viitor.

Nu facem altceva decat sa ne pacalim singuri. Ne amagim, incepem sa credem in propriile minciuni. Refuzam sa rupem cercul in care suntem inchisi de atata vreme si refuzam sa evadam din zona de confort, pentru un bine, pentru binele nostru.

Ani de zile mi-am pus dorinte, mi-am propus lucruri, le-am trecut pe hartie, si acolo au ramas, pe hartie. Si tocmai acum am realizat ca nu sunt decat niste dorinte scrise pe o foaie, ramasa intr-un sertar. Si acum stau si ma intreb "de ce asa? de ce nu am reusit niciodata sa fac tot ce mi-am propus?", si cred ca am aflat raspunsul. Cateodata nu e suficient sa vrem, sa ne propunem, e mult mai mult de atat, trebuie sa ne dorim cu adevarat, iar atunci cand se va intampla asta, tot Universul va lupta pentru cauza noatra. Trebuie sa invatam sa credem in noi si in dorintele noastre, iar atunci cand suntem hotarati, sa ne facem un plan exact, sa ne organizam, sa ne stabilim niste limite pe care sa nu le incalcam indiferent de situatie.

Acum te aflii la linia de start, ai sansa sa-ti indeplinesti toate visele! Doreste-ti cu adevarat!