Candva o foarte buna prietena mi-a spus "Simteam ca nu il mai vreau pentru ca el a venit prea tarziu, a venit cand invatasem sa traiesc fara el".
Oare e adevarat? Oare a invatat vreodata sa traiasca fara el? ...sau poate se minte singura?
A tras linie, a pus punct, dar a uitat sa inceapa un nou rand. Poate a uitat sa o ia de la capat pentru ca el nu a fost acolo sa-i vada lacrimile, sa i le numere si poate sa i le stearga. A uitat sa-i spuna cineva ca si in cazul in care lacrimile sunt gratuite, nu trebuie sa profite. Si pentru ca el nu a fost acolo sa-i zambeasca, sau macar sa o minta frumos din suflet, a facut ca totul sa se schimbe.
Si da. Aparent invatase sa traiasca si fara el. A inceput sa traga dezamagirea in plamani, ca pe marihuana sau alte senzatii tari. Si s-a sufocat. A inceput sa se drogheze cu iluzii, si dintr-o data l-a vazut. A vazut unde era el, a vazut ca el respira aer curat. Si el nu a fost acolo cand ea era cu adevarat.
Cand s-a regasit, si-a dat seama ca lipseste ceva. Ceva era in neregula. Lipsea el, din nou. Nu a fost nici atunci acolo sa danseze cu ea in ploaie si sa o stranga puternic de mana. Nu a fost acolo nici cand a obosit si nu i-a simtit zvacniturile din cap, intepaturile din inima, veninul din sange, tristetea din priviri. Dar totusi si-a revenit, cu un plans isteric, chiar daca el a fugit.
Dar a fost acolo cand ea a pierdut si ultimul tren cu destinatia spre dorinta, cand s-a transformat, cand a ramas doar cu o privire mica, speriata si goala, uitandu-se cum fuge si ultima sansa. A vazut slabiciune, iubire, dorinta, vina si speranta. A vazut-o singura printre oameni. Si nu a facut nimic:)
Oare e adevarat? Oare a invatat vreodata sa traiasca fara el? ...sau poate se minte singura?
A tras linie, a pus punct, dar a uitat sa inceapa un nou rand. Poate a uitat sa o ia de la capat pentru ca el nu a fost acolo sa-i vada lacrimile, sa i le numere si poate sa i le stearga. A uitat sa-i spuna cineva ca si in cazul in care lacrimile sunt gratuite, nu trebuie sa profite. Si pentru ca el nu a fost acolo sa-i zambeasca, sau macar sa o minta frumos din suflet, a facut ca totul sa se schimbe.
Si da. Aparent invatase sa traiasca si fara el. A inceput sa traga dezamagirea in plamani, ca pe marihuana sau alte senzatii tari. Si s-a sufocat. A inceput sa se drogheze cu iluzii, si dintr-o data l-a vazut. A vazut unde era el, a vazut ca el respira aer curat. Si el nu a fost acolo cand ea era cu adevarat.
Cand s-a regasit, si-a dat seama ca lipseste ceva. Ceva era in neregula. Lipsea el, din nou. Nu a fost nici atunci acolo sa danseze cu ea in ploaie si sa o stranga puternic de mana. Nu a fost acolo nici cand a obosit si nu i-a simtit zvacniturile din cap, intepaturile din inima, veninul din sange, tristetea din priviri. Dar totusi si-a revenit, cu un plans isteric, chiar daca el a fugit.
Dar a fost acolo cand ea a pierdut si ultimul tren cu destinatia spre dorinta, cand s-a transformat, cand a ramas doar cu o privire mica, speriata si goala, uitandu-se cum fuge si ultima sansa. A vazut slabiciune, iubire, dorinta, vina si speranta. A vazut-o singura printre oameni. Si nu a facut nimic:)
Si poate nu a facut nimic, pentru ca si el a trecut prin asta. Poate ca el stie mai bine decat ea ce inseamna dorinta si poate apreciaza mai mult lacrimile. Poate este doar un bun actor. Sunt lucruri pe care nu le voi afla niciodata. Doar de un lucru sunt singura, ca filmul asta va rula la nesfarsit, si sper sa fie ca majoritatea filmelor, cu un final fericit. Si atunci vor dansa impreuna in ploaie, se vor stange de mana, se vor privi in ochi si atunci cand vor plange si vor prinde trenul iubirii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu