...iubire, ura si ..nimic

Vezi. Speri. Primesti. Zambesti. Imediat plangi. Visezi. Nu mai esti tu. Devii ceea ce te vrea celalalt. Acum actioneaza timpul. Reuseste sa schimbe multe, mai ales sentimentele. De cele mai multe ori in rau.

Si acum intra in joc, ura. Defapt ea e mereu prezenta, dar e ascunsa sub o masca. E atat de bine ascunsa incat nici nu-ti dai seama ca exista. E momentul in care simti ca ai voie sa-i intorci spatele si sa arunci niste cuvinte. Si nu ai ce sa faci. Nimic nu te mai doare. Ai impresia ca totul e amortit. Nu-ti mai pasa. Vrei sa pari indiferenta. Vrei sa faci rost de acea masca pentru ca trebuie sa pari bine, trebuie sa pari fericita. Uneori o gasesti, dar in cele mai grele momente ea te lasa balta. Si pana la urma, cine are nevoie de el? Avem nevoie de zi, de noapte, de zambet, de suflet, de fericire? Si taci... Si nici nu mai plangi. Ai uitat cum se face asta. Te faci ca ai demnitate si treci cu gratie prin fata invigatorului, fara a te simti vreo secunda invinsa. Si nici macar nu pari afectata. Nici macar nu cazi, nici macar nu-ti ceri dreptul la fericire. El nu te vede..nu te vede cand te prabusesti inauntrul tau. Nu vede ca lumea ta a devenit rece, goala, fara sens.

Si incepi sa urasti. Urasti ce ai iubit tu. Urasti ce a iubit el. Incepi sa vezi lucrurile altfel, poate putin mai clar. Si actionezi calm, lucru ciudat. Tu nu esti calma. Ai devenit ceva ce nici tu nu stiai ca poti. Ai devenit puternica, hotarata, ai aflat ce inseamna ura. Din mila sau iubire, cineva ti-a luat naivitatea. :)